Partaj bunuri după divorț: cum se evaluează munca în gospodărie?
Potrivit art. 357 alin. 2 teza finală C.civ., până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune. De asemenea, art. 326 C.civ. stabilește că munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție la cheltuielile căsătoriei.
Aceste dispoziții instituie o prezumție relativă: soții au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune. Totuși, în procesele de partaj bunuri după divorț, aplicarea prezumției nu este întotdeauna simplă. Ea trebuie analizată în funcție de probele și argumentele aduse de părți.
În contextul emigrației masive a românilor din ultimele decenii, aceste situații devin și mai complexe. Întâlnim tot mai des cazuri în care unul dintre soți rămâne acasă. El gestionează gospodăria, creșterea și educarea copiilor, precum și îngrijirea persoanelor vârstnice din familie. În același timp, celălalt soț lucrează în străinătate și obține venituri mult mai mari.
Ce impact are munca în gospodărie și îngrijirea copiilor asupra drepturilor soțului rămas acasă, la partajul bunurilor comune?
Prezentăm în continuare o speță relevantă de partaj bunuri după divorț. Cabinetul nostru a reprezentat cu succes soțul care a preluat întreaga responsabilitate a gospodăriei și a creșterii copiilor. Astfel, celălalt soț a putut obține venituri mai mari din munca în străinătate.
Speța: Judecătoria Cluj-Napoca
Părțile au fost căsătorite timp de aproximativ 30 de ani și au avut împreună doi copii. După plecarea soțului la muncă în străinătate, reclamanta a rămas în țară. Ea s-a ocupat de creșterea copiilor, de îngrijirea părinților vârstnici și de administrarea locuinței. De asemenea, a coordonat construcția unei noi case într-o altă localitate.
În ciuda acestui efort considerabil, pârâtul a cerut instanței doar o cotă de 25% din bunurile comune pentru reclamantă. El a invocat veniturile mai mari obținute în străinătate.
Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că salariul reclamantei a fost mai mic. Totuși, aceasta a depus o muncă semnificativă în gospodărie: gătit, curățenie și, după nașterea copiilor, creșterea și îngrijirea acestora.
Instanța a arătat că această contribuție esențială trebuie recunoscută în orice familie. Ea presupune timp și energie din partea soțului care o depune. Mai mult, poate fi o piedică în dezvoltarea lui profesională. Prin urmare, nu i se poate reproșa unei persoane că nu a urmărit venituri mai mari, dacă și-a investit eforturile în buna funcționare a căminului.
Reclamanta a compensat lipsa veniturilor din salariu prin munca depusă acasă. S-a ocupat singură de copii, care au rămas în țară, și de locuința familiei, fără ajutor din partea soțului sau a altei persoane. Aceste activități i-au permis pârâtului să stea mult timp departe de casă și să se ocupe exclusiv de muncă.
Astfel, implicarea practică a reclamantei are valoarea unei contribuții la dobândirea bunurilor comune.
Soluția instanței
Instanța a reținut o cotă de contribuție egală a soților, de 50% fiecare, la bunurile dobândite în timpul căsătoriei. Ambele părți au contribuit la patrimoniul comun: una cu bani, cealaltă prin munca specifică întreținerii gospodăriei.
Acest caz arată că, la partajul bunurilor după divorț, munca în gospodărie și îngrijirea copiilor pot valora cât veniturile obținute de celălalt soț.
Fiecare caz este diferit; o analiză a situației concrete este recomandată.
