
Până de curând, practica judiciară nu recunoștea programul de vizită alternativ ca opțiune viabilă. După divorț, practica prevedea de obicei stabilirea domiciliului copilului la mamă. În aceste condiții, tatăl avea un program de vizită restrâns. De regulă, acesta includea doar două weekenduri pe lună și o perioadă limitată din vacanțele școlare.
În ultimii ani, lucrurile au evoluat semnificativ. Tot mai mulți părinți vor să păstreze o legătură afectivă strânsă cu copiii și după divorț. Ei înțeleg cât de importantă este prezența ambilor părinți în viața copilului. În acest context, s-a conturat o practică judiciară cu programe de vizită mai flexibile și mai echilibrate.
Astfel, instanțele aprobă tot mai des programe de vizită „alternative”. Acestea permit părinților să împartă echitabil timpul petrecut cu copilul.
Printre cele mai întâlnite formule se regăsesc:
- copilul locuiește o săptămână la mamă și o săptămână la tată;
- săptămâna se împarte în două, de exemplu de luni până miercuri la mamă, iar de miercuri până duminică la tată.
Ce spune legea
Legăturile personale efective sunt principala cale de a menține relații normale între părinți și copii atunci când nu locuiesc împreună. Ele păstrează afecțiunea reciprocă. De asemenea, le permit ambilor părinți să vegheze în continuare la creșterea și educarea copilului.
Potrivit art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și obligația de a crește copilul. Ei se ocupă de sănătatea, educația și dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a acestuia, în acord cu nevoile copilului.
Conform art. 488 alin. (1) Cod civil, părinții trebuie să asigure condiții pentru dezvoltarea armonioasă a copilului: fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Art. 401 Cod civil, coroborat cu art. 505 alin. (2) Cod civil, recunoaște dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta. Dacă părinții nu se înțeleg, instanța decide cum se exercită acest drept.
De asemenea, art. 262 alin. (2) Cod civil consacră dreptul copilului de a menține legături personale cu părinții, chiar dacă nu locuiește cu aceștia sau cu unul dintre ei. Acest drept poate fi limitat doar în condițiile legii, pentru motive temeinice și ținând cont de interesul superior al copilului.
Prin urmare, dreptul părintelui se exercită în așa fel încât să nu afecteze negativ dezvoltarea copilului. Interesul superior al copilului are întotdeauna prioritate.
Practica Curții Europene a Drepturilor Omului
Relația dintre părinți și copiii lor minori intră în sfera vieții de familie, în sensul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 8 îi dă părintelui dreptul la măsuri adecvate din partea autorităților, pentru a fi alături de copiii săi. Totodată, trebuie păstrat echilibrul între contactul copilului cu părintele și interesul superior al copilului (cauza Ignaccolo-Zenide contra României).
Posibilitatea părintelui și a copiilor de a se bucura unul de compania celuilalt este un element fundamental al vieții de familie (cauza Monory contra României).
Nu există o formulă general valabilă pentru programul de legături personale stabilit de instanță. Instanța păstrează un just echilibru între interesele părților. Deasupra acestora pune însă mereu interesul superior al copilului.
Ce analizează instanța
Instanța analizează cu atenție fiecare cerere de program de vizită alternativ. Un astfel de program oferă părintelui nerezident perioade echilibrate sau chiar egale cu copilul. Prin urmare, poate fi aprobat doar dacă nu afectează interesul superior al copilului.
În concret, instanța verifică:
- condițiile de locuit oferite de fiecare părinte;
- programul zilnic de muncă și disponibilitatea părinților;
- distanța față de școală și de activitățile extrașcolare ale copilului;
- atunci când este posibil, opinia copilului, în condițiile legii.
În concluzie, programul de vizită alternativ nu este o măsură automată. El se evaluează după circumstanțele fiecărei familii, pentru echilibrul emoțional al copilului și respectarea interesului său superior.



